Exista în artă japoneză o tehnică de reparare a ceramicii numită Kintsungi. Această tehnică presupune lipirea sau acoperirea unor părţi lipsă cu un amestec pudrat de aur argint sau platină. Prin folosirea acestor elemente scumpe valoarea obiectului creşte considerabil. Fisurile şi reparaţiile evidenţiate astfel ca “evenimente din viaţa obiectului” ajung punctele forte ale obiectului invitând privitorul să admire imperfecţiunea.
Şi noi ca oameni avem propriile imperfecţiuni şi răni de care de cele mai multe ori ne dorim să uităm. Le îngropăm undeva adânc şi speram să nu mai iasă niciodată. Cum ar oare viaţa noastră dacă am reuşi să le dăm valoarea cuvenită acestor răni? Cum ar fi dacă am reuşi să ne privim cu iubire şi compasiune, renunţând să ne mai gândim la noi cu ruşine, vină sau teamă?
Noi suntem aceia care am trecut prin acele vremuri grele, care au lăsat cicatrici, dar tot noi suntem aceia care am reuşit să supravieţuim, să mergem mai departe.
Imperfecţiunea dovedeşte acele calităţi, acele resurse interne de care suntem capabili să depăşim şi cele mai vitrege situaţii.
